AM CREZUT CĂ ESTE SUFICIENT

Francisco Stoica

Observatorul Militar Nr.23/2010

Oare am ratat? Pun această întrebare pentru că nu mai am cum să ies din condiţia de bugetar. Vine momentul când îţi dai seama, fără plăcere, că anii au trecut şi nu mai poţi schimba prea multe în viaţa ta. Realitatea din jur te obligă să nu te minţi singur. Vei admira în continuare frumuseţile peisagistice ornate cu vile lângă care poţi face doar fotografii, vei plăti rate zeci de ani la un autoturism de talie medie. Gândirea şi mentalitatea s-au înghesuit în condiţia de lefegiu. De ce ai ajuns, militarule, în acest stadiu? Pentru că în loc să vinzi mere în piaţă ai făcut Cursul pentru instructori în menţinerea păcii, pentru că în loc să te duci la cules de căpşuni, ai preferat să urmezi Cursul postuniversitar în conducere strategică, pentru că în loc să cumperi autoturisme de peste graniţă şi să le vinzi în ţară, te-ai dus în SUA pentru a obţine un Masterat în studii strategice, pentru că în loc să îţi faci un service auto ai optat pentru Cursul de evaluatori NATO PfP în Finlanda, pentru că în loc să cumperi şi să vinzi apartamente ai preferat să participi la misiuni internaţionale în Kosovo, Bosnia-Herţegovina şi Angola, pentru că în loc să-ţi faci firmă de termopane te-a preocupat să devii doctor în ştiinţe militare, pentru că ai preferat misiunile în Afganistan sau Irak refuzând să te gândeşti că ai putea să te angajezi la un patron. Ai fi păţit poate ca un prieten de-al meu, care, vrând să facă aşa ceva, după ce a trecut în rezervă, i s-a răspuns: Cristi, ne cunoaştem de atâta timp, conform CV-ului tău ar trebui să te pun director în locul meu... Am vrut să ne perfecţionăm în meseria noastră cât mai bine, pentru că ştiam un lucru: fiecare promovare nu se poate face decât dacă avem studiile necesare. Am crezut că este suficient. Acum, ne ştergem de praf decoraţiile şi emblemele de onoare primite. Ne amintim de aprecierile primite în ţară şi în afara ei. Ne-am simţit bine când am fost aplaudaţi la scenă deschisă de români şi nu numai. Şi când eşti în focuri, pentru că ai multe de rezolvat, uiţi că trece timpul. Vezi schimbările din jurul tău, dar cam târziu. Sesizezi că un pensionar, fost coleg cu tine, este încălţat cu pantofi militari asortaţi cu pantaloni din acelaşi mediu. Ştii că a fost numai lefegiu. Că se îmbracă aşa pentru că nu îl dau banii afară din casă. Iar dacă te uiţi în ochii lui vezi numai semne de întrebare. Cu siguranţă are şi el un CV de toată stima în mediul militar. Dar de ce nu are parte? Cumva de respect?