Motto:
Când este pace în lume, un om de bine îşi ţine sabia alături de el.
(Sun Tzu - Arta războiului)
Poate că pare nefiresc un asemenea titlu. Nu ştiu alţii ce simt, dar mie chiar îmi este ruşine să spun că am fost militar. Nu vreau să se creeze confuzii: nu mi-e ruşine de cariera mea de militar, ci, repet, mi-e ruşine să spun că am fost militar. Evit, în aproape orice discuţie să mă refer la situaţia economică şi politică, dar mai ales evit să vorbesc despre pensii. Pot fi mai deschis doar cu unii camarazi.
Am făcut o dată greşeala ca într-o discuţie cu un individ pe care-l consideram prieten să-mi exprim nemulţumirea faţă de măsurile guvernului privind pensiile. Răspunsul a venit prompt:"Lasă, măi, ce vă plângeţi, că voi aveţi nişte pensii..." E clar: şi în mintea "prietenului" meu se înrădăcinase straşnic ideea pensiei nesimţite a militarului lansată diabolic de comandantul suprem al armatei. Lovitura de graţie a venit atunci când "prietenul meu" a încheiat: "Tu ştii ce pensie are un muncitor din fabrică?" Deci interlocutorul meu vedea normal ca un militar (subofiţer sau ofiţer, fie el chiar şi colonel) să aibă pensia la fel ca a unui muncitor, nicidecum mai mare. Cncluzia este una groaznică: prestigiul Armatei în rândul cetăţenilor a fost distrus.
Aproape nu-mi vine să cred cât de uşor este să compromiţi o instituţie importantă a statului numai cu câteva vorbe aruncate meşteşugit. Da, dar condiţia e ca meşteşugarul care aruncă vorbele să fie ori preşedinte ori prim-ministru. Diversiunea a fost bine ticluită. Trebuiau convertiţi cetăţenii mai în vârstă, de regulă pensionari care mai aveau ceva respect pentru armată, pentru că tinerii, oricum nu pun mare preţ pe ea, ba dimpotrivă. Şi atunci ce putea să meargă mai bine decât ideea că militarii au pensii nesimţite, iar ei pensionarii civili au pensiile mici din cauza îmbuibaţilor de militari. Diversiunea a reuşit. Armata este compromisă. Să mulţumim pentru aceasta conducătorilor noştri.
Am citit multe comentarii ale cititorilor unor articole despre armată publicate pe internet. Am rămas perplex. Cam 70-80% din opinii sunt ostile armatei. Oare asta s-a vrut? Bănuiesc că da pentru că în ultima perioadă nu am auzit nici din partea preşedintelui, nici din partea primului-ministru, dar mai ales a ministrului apărării naţionale vreun elogiu adus armatei în urma participării la inundaţii. N-am văzut din partea lor nici cea mai timidă încercare de a reface prestigiul dărâmat al armatei. Nu. L-am văzut, însă pe prim-ministrul Boc, după ce legea 119 a ieşit din parlament, anunţând cu o satisfacţie sadică eliminarea pensiilor de lux şi a privilegiilor.
L-am văzut pe comandantul suprem cu un buchet de crini la sinucisa Mădălina Manole, dar nu l-am văzut la căpătâiul nici unui erou mort la Tuzla. Probabil din cauză că au fost numai 12...
S-a uitat nepermis de repede efortul şi sacrificiul armatei pe altarul integrării în NATO.
S-a uitat nepermis de repede că integrarea în NATO a constituit anticamera integrării României în UE.
Sacrificaţii de atunci sunt acum iarăşi sacrificaţi. Vorba aceea: "maurul şi-a făcut datoria, maurul poate să moară".
S-a uitat nepermis de repede strigătul din timpul revoluţiei "ARMATA E CU NOI!" Armata a fost atunci alături de popor. Armata nu şi-a trădat poporul. Păcat, însă că acum, după 20 de ani, poporul este cel care îşi trădează armata.
Mi-e teamă de ce va urma. Poporul ar trebui să ştie că o componentă esenţială a capacităţii de acţiune a unei armate o reprezintă MORALUL. Nu poţi să te bazezi pe o armată care scrâşneşte din dinţi şi freamătă de nemulţumire. Fie ca poporul român să nu aibă nevoie de armată în următorii ani.
Cineva, mult mai inteligent decât mine spunea, cândva, aproximativ aşa: "mai bine întreţii o armată o sută de ani şi să nu o foloseşti niciodată, decât să nu întreţii o armată o sută de ani şi să ai nevoie de ea o singură zi."
Domnilor guvernanţi, dacă vă încurcă atât de mult armata mai bine o desfiinţaţi, decât să o umiliţi.
De altfel, prin integrarea pensiilor militare în sistemul public s-a făcut primul pas spre desfiinţarea statutului de militar.
Nu vi se pare nedrept domnilor guvernanţi să-i trataţi pe militari ca pe medici, profesori, muncitori etc. când e vorba de pensii şi salarii, dar fără să aplicaţi Codul muncii în armată? Dacă pot fi medici şi profesori cu handicap fizic, de ce n-ar putea fi şi vânători de munte, paraşutişti, scafandri, infanterişti, artilerişti, piloţi etc. cu handicap fizic? De ce n-ar putea intra nelimitat în armată femeile?
De ce nu se poate intra în armată până când nu eşti riguros testat psihologic şi medical (aşa cum nu sunt, din păcate, testaţi politicienii care candidează pentru importante funcţii în stat)?
Grele întrebări.
Mi-e ruşine că a trebuit să mă înscriu într-un sindicat. Nu mi-am închipuit niciodată că statul va declanşa acţiuni ostile împotriva mea şi că eu voi fi obligat să fac ceva pentru a mă apăra.
Ce ridicol! Să mă apăr de statul pe care l-am slujit o viaţă de om şi pentru care mi-am sacrificat şi tinereţe şi familie şi sănătate... Un stat tâlhar care acum, după o viaţă sacrificată vine şi îmi spune că sunt un privilegiat şi un nesimţit care nu a contribuit pentru pensie şi care, în concluzie o să aibă o pensie de tractorist (tot respectul pentru această meserie). Un stat care nu este tâlhar trebuia să îmi spună asta înainte de a începe şcoala militară ca să ştiu să mă fac tractorist şi nu ofiţer. Aş fi avut banii unui tractorist, dar, măcar aş fi avut o viaţă liberă.
Acum sunt şi sacrificat şi cu banii luaţi.
Vă doresc, dragi camarazi să aveţi puterea să nu vă fie ruşine să spuneţi oricui că aţi slujit în armată. O să mă străduiesc şi eu să capăt această putere.
Col.(r) Filiuţă Paul
Am făcut o dată greşeala ca într-o discuţie cu un individ pe care-l consideram prieten să-mi exprim nemulţumirea faţă de măsurile guvernului privind pensiile. Răspunsul a venit prompt:"Lasă, măi, ce vă plângeţi, că voi aveţi nişte pensii..." E clar: şi în mintea "prietenului" meu se înrădăcinase straşnic ideea pensiei nesimţite a militarului lansată diabolic de comandantul suprem al armatei. Lovitura de graţie a venit atunci când "prietenul meu" a încheiat: "Tu ştii ce pensie are un muncitor din fabrică?" Deci interlocutorul meu vedea normal ca un militar (subofiţer sau ofiţer, fie el chiar şi colonel) să aibă pensia la fel ca a unui muncitor, nicidecum mai mare. Cncluzia este una groaznică: prestigiul Armatei în rândul cetăţenilor a fost distrus.
Aproape nu-mi vine să cred cât de uşor este să compromiţi o instituţie importantă a statului numai cu câteva vorbe aruncate meşteşugit. Da, dar condiţia e ca meşteşugarul care aruncă vorbele să fie ori preşedinte ori prim-ministru. Diversiunea a fost bine ticluită. Trebuiau convertiţi cetăţenii mai în vârstă, de regulă pensionari care mai aveau ceva respect pentru armată, pentru că tinerii, oricum nu pun mare preţ pe ea, ba dimpotrivă. Şi atunci ce putea să meargă mai bine decât ideea că militarii au pensii nesimţite, iar ei pensionarii civili au pensiile mici din cauza îmbuibaţilor de militari. Diversiunea a reuşit. Armata este compromisă. Să mulţumim pentru aceasta conducătorilor noştri.
Am citit multe comentarii ale cititorilor unor articole despre armată publicate pe internet. Am rămas perplex. Cam 70-80% din opinii sunt ostile armatei. Oare asta s-a vrut? Bănuiesc că da pentru că în ultima perioadă nu am auzit nici din partea preşedintelui, nici din partea primului-ministru, dar mai ales a ministrului apărării naţionale vreun elogiu adus armatei în urma participării la inundaţii. N-am văzut din partea lor nici cea mai timidă încercare de a reface prestigiul dărâmat al armatei. Nu. L-am văzut, însă pe prim-ministrul Boc, după ce legea 119 a ieşit din parlament, anunţând cu o satisfacţie sadică eliminarea pensiilor de lux şi a privilegiilor.
L-am văzut pe comandantul suprem cu un buchet de crini la sinucisa Mădălina Manole, dar nu l-am văzut la căpătâiul nici unui erou mort la Tuzla. Probabil din cauză că au fost numai 12...
S-a uitat nepermis de repede efortul şi sacrificiul armatei pe altarul integrării în NATO.
S-a uitat nepermis de repede că integrarea în NATO a constituit anticamera integrării României în UE.
Sacrificaţii de atunci sunt acum iarăşi sacrificaţi. Vorba aceea: "maurul şi-a făcut datoria, maurul poate să moară".
S-a uitat nepermis de repede strigătul din timpul revoluţiei "ARMATA E CU NOI!" Armata a fost atunci alături de popor. Armata nu şi-a trădat poporul. Păcat, însă că acum, după 20 de ani, poporul este cel care îşi trădează armata.
Mi-e teamă de ce va urma. Poporul ar trebui să ştie că o componentă esenţială a capacităţii de acţiune a unei armate o reprezintă MORALUL. Nu poţi să te bazezi pe o armată care scrâşneşte din dinţi şi freamătă de nemulţumire. Fie ca poporul român să nu aibă nevoie de armată în următorii ani.
Cineva, mult mai inteligent decât mine spunea, cândva, aproximativ aşa: "mai bine întreţii o armată o sută de ani şi să nu o foloseşti niciodată, decât să nu întreţii o armată o sută de ani şi să ai nevoie de ea o singură zi."
Domnilor guvernanţi, dacă vă încurcă atât de mult armata mai bine o desfiinţaţi, decât să o umiliţi.
De altfel, prin integrarea pensiilor militare în sistemul public s-a făcut primul pas spre desfiinţarea statutului de militar.
Nu vi se pare nedrept domnilor guvernanţi să-i trataţi pe militari ca pe medici, profesori, muncitori etc. când e vorba de pensii şi salarii, dar fără să aplicaţi Codul muncii în armată? Dacă pot fi medici şi profesori cu handicap fizic, de ce n-ar putea fi şi vânători de munte, paraşutişti, scafandri, infanterişti, artilerişti, piloţi etc. cu handicap fizic? De ce n-ar putea intra nelimitat în armată femeile?
De ce nu se poate intra în armată până când nu eşti riguros testat psihologic şi medical (aşa cum nu sunt, din păcate, testaţi politicienii care candidează pentru importante funcţii în stat)?
Grele întrebări.
Mi-e ruşine că a trebuit să mă înscriu într-un sindicat. Nu mi-am închipuit niciodată că statul va declanşa acţiuni ostile împotriva mea şi că eu voi fi obligat să fac ceva pentru a mă apăra.
Ce ridicol! Să mă apăr de statul pe care l-am slujit o viaţă de om şi pentru care mi-am sacrificat şi tinereţe şi familie şi sănătate... Un stat tâlhar care acum, după o viaţă sacrificată vine şi îmi spune că sunt un privilegiat şi un nesimţit care nu a contribuit pentru pensie şi care, în concluzie o să aibă o pensie de tractorist (tot respectul pentru această meserie). Un stat care nu este tâlhar trebuia să îmi spună asta înainte de a începe şcoala militară ca să ştiu să mă fac tractorist şi nu ofiţer. Aş fi avut banii unui tractorist, dar, măcar aş fi avut o viaţă liberă.
Acum sunt şi sacrificat şi cu banii luaţi.
Vă doresc, dragi camarazi să aveţi puterea să nu vă fie ruşine să spuneţi oricui că aţi slujit în armată. O să mă străduiesc şi eu să capăt această putere.
Col.(r) Filiuţă Paul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu